Din suprafaţa totală a judeţului, 48.8% reprezintă suprafaţa agricolă. Aceasta s-a menţinut apropximativ constantă, observându-se o uşoară creştere a terenurilor arabile în defavoarea celor acoperite cu vii şi livezi. Ca efect al Legii fondului funciar nr. 18/1991 peste 70% din suprafaţa agricolă a trecut în proprietatea sectorului privat, reprezentând 94% din suprafaţa arabilă, 90% din suprafaţa cu pomi şi fâneţe. Prin desfiinţarea fostelor cooperative de producţie, suprafaţa agricolă a fost fragmentată într-o multitudine de parcele mici, sistem care creează dificultăţi în realizarea lucrărilor în regim mecanizat, fertilizarea corespunzătoare a solului şi protejarea culturilor împotriva dăunătorilor, folosirea amenajărilor pentru irigaţii, furajarea unor efective mari de animale, efectuarea de investiţii pentru dotări sau întreţinerea capacităţii productive a terenurilor. Suprafaţa amenajată pentru irigat s-a menţinut relativ la nivelul anului 1989. Se constată însă o diminuare sensibilă a gradului de utilizare a irigaţiilor, paralel cu creşterea stării de uzură la instalaţiile existente. Parcul de maşini şi tractoare, după reducerea considerabilă din 1990 înscrisă în trendul descrescător manifestat din 1987, s-a refăcut ulterior prin creşterea numărului de tractoare din dotarea agriculturii cu efect pozitiv în executarea la timp a lucrărilor agricole. Sectorul privat continuă să fie slab echipat cu mijloace mecanizate, atât datorită greutăţilor financiare în achiziţionarea de maşini şi utilaje agricole, cât şi a randamentelor scăzute de exploatare a acestora la nivelul gospodăriilor individuale. în aceste condiţii micii producători devin beneficiarii serviciilor prestate, în principal, de intreprinderile de mecanizare, insuficienţa fondurilor pentru executarea diferitelor lucrări ducând, în multe cazuri, la întârzierea acestora şi la utilizarea mijloacelor cu tracţiune animală. Producţia totală agricolă a avut o evoluţie oscilantă în decursul perioadei, corelată în mod direct cu acţiunea conjuncturală a factorilor de mediu şi productivităţii tehnologice extrem de scăzute a sectorului privat predominant. Ca efect al politicii guvernamentale, orientarea spre dezvoltarea producţiei vegetale pentru asigurarea securităţii alimentare, respectiv, a măsurilor întreprinse pentru sprijinirea producătorilor agricoli în cultivarea suprafeţelor arabile, ritmul de creştere a producţiei vegetale s-a restabilit, ponderea acesteia majorându-se substanţial, în defavoarea producţiei animale. Producţia vegetală a fost marcată de un declin accentuat datorită producţiilor la hectar neperformante, condiţiilor climaterice nefavorabile care au determinat calamitarea unei părţi importante a recoltei. Redresarea producţiei s-a regăsit la toate culturile sectorului privat care a fost preponderentă în total producţie. Producţia animală, evoluţia ei, a urmat îndeaproape modificările intervenite în mărimea şi structura şeptelului, corelat cu tendinţele diferite care s-au manifestat la nivelul randamentelor obţinute pe animal furajat. Scăderea considerabilă a efectivelor de animale, faţă de perioadele anterioare, a fost determinată, în principal, de sacrificarea animalelor slab productive, ritmul de înlocuire a acestora cu animale tinere fiind moderat. Peste 90% din efectivele de bovine şi ovine se află în proprietate privată, la porcine, specie care se pretează creşterii intensive numai în sistem industrial, proporţia fiind respectivă de 43%. Spre deosebire de producţia vegetală, randamentele în sectorul privat la producţia animală sunt, în general, superioare mediei pe ramură.